aromă de cafea....
media: 0.00 din 0 voturi
| media: 0.00 din 0 voturi |
Simt mâna cuiva pe creştetul meu...alunecă şi-mi atinge uşor ochii închişi, buzele mici şi nasul rozaliu. Cercurile imaginare pe care le desenează prin atingere cu mine...ele mă fac să râd într-o continuă apariţie şi dispariţie pe care le au în jocul lor repetat. Şi atunci tresar frumos. E o mână ale cărei mişcări le cunoşteam atât de bine şi pe care nu o renegam niciodată, o mână a cărei atingere era însoţită de un glas plăpând pe care îl absorbeam cu nesaţ. Nu era nevoie să-i înţeleg esenţa, fiindcă nu aveam nevoie de esenţă, ci de căldura lui, nu era nevoie să-i înţeleg nici ritmul, fiindcă nu-mi păsa de existenţa lui. Şi mâinile, şi glasul, şi căldura...toate se pierdeau în mine...în liniştea şi pacea mea, în infinitul meu nedesluşit.Am vrut să ripostez, să văd mâna care mă atingea, glasul care mă alinta şi să simt căldura, acea căldură care îmi trezea curiozitatea. Şi atunci am ripostat. Ce e dincolo de infinitul meu? Finitul nedefinit. Feţe nedesluşite şi interesante, atâtea bucurii şi tristeţi laolaltă care te fac fericit cu toate că nu ai imensitatea ta de altădată. Din momentul acesta atingerea mâinii o voi simţi cu adevărat.
Aceasta a fost ziua în care am făcut cunoştinţă cu viaţa - 11 mai.
. "criza" de care se tot vorbeşte astăzi devenind aproape o oglindă zilnică fără de care nu poţi exista, respira şi petrece în voie, a devenit permanentă pentru mine de acum aproximativ un an. Spun aceasta fiindcă fiind ultimul an de facultate am încercat să intru "cu picioarele înainte" în câmpul muncii. Tind să cred ca nu am reuşit. E un păcat aproape să doreşti astăzi să lucrezi în domeniul pe care l-ai terminat şi pentru care ai fost pregătit mai mult sau mai puţin în ciclul academic. Aşa că am răsfoit azi mai mult din întâmplare printre dosarele mele de facultate. Am dat peste texte la care am muncit pierzând ore întregi negăsind niscaiva idei şi peste texte pe care le iubesc...pur şi simplu... 
